Sari la conținut

53 de spitale din țară vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație. Din ce bani au fost procurate

53 de spitale, dintre care 34 raionale, 16 republicane și trei municipale, vor beneficia de echipamente medico-sanitare. Este vorba de mese de operație, lămpi pentru sălile de operație, dar și alte utilaje. Despre aceasta anunță reprezentanții Ministerului Sănătății, în urma unui eveniment oficial organizat în acest sens.

„Lotul de echipamente conține 50 de mese de operații, 50 de troleuri pentru resuscitare, 150 de brancarde, 35 de lămpi pentru sălile de operație și au fost procurate de Organizația Mondială a Sănătății, cu suportul Uniunii Europene, Guvernului Statelor Unite ale Americii și Biroului de Cooperare al Elveției.

Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în îmbunătățirea infrastructurii medicale din țară, asigurând resursele necesare pentru furnizarea serviciilor medicale calitative  în instituțiile medico-sanitare”, scrie Ministerul, într-un comunicat de presă.

Potrivit MS, valoarea totală a echipamentelor este de 437,3 mii de dolari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La evenimentul de miercuri, 20 decembrie curent, a participat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent Logsdon, directorul adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției, Olivier Burki și coordonatoarea de programe a Biroului Organizației Mondiale a Sănătății, Iuliana Garam.




Articolul 53 de spitale din țară vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație. Din ce bani au fost procurate apare prima dată în Realitatea.md.