Sari la conținut

VIDEO O animatoare 2D din Moldova a lucrat la desenul animat „Merry Little Batman”, produs în SUA

O moldoveancă a pus umărul la crearea animației 2D a personajelor din „Merry Little Batman”, un film american de animație cu supereroi din 2023, produs de Warner Bros., unul dintre cele mai importante cinci studiouri de film din Statele Unite ale Americii. Este vorba de Mihaela Buzgan, o tânără care și-a făcut studiile în domeniul animației la o instituție din Danemarca.

Trailerul desenului „Merry Little Batman” a acumulat 244 mii de vizualizări în doar o lună de la lansare.



Moldoveanca a lucrat cot la cot cu echipa Gigglebug Entertainment din Finlanda.

„Filmul este realizat în stilul tradițional 2D digital. Intenția regizorului Mike Roth era de a recrea o priveliște de ilustrație de carte, cu un stil de personaje neobișnuit, mult mai grafic și comic, dar păstrând animația 2D fluidă, ceea ce a fost un challenge, așa cum designul de personaj este unul semivolumetric și rotirea acestuia în spațiu a devenit o provocare creativă pentru animatori, deci a fost lucru apropiat cu regizorul, pentru a menține personajul “on model” chiar și în cele mai neobișnuite ipostaze”, povestește Mihaela.

Despre cum a fost munca la „Merry Little Batman”, moldoveanca urmează să povestească detalii în cadrul centrului Mediacor, la un eveniment care va avea loc pe 27 decembrie, începând cu ora 18:30, unde sunt așteptați toți pasionații de animație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul VIDEO O animatoare 2D din Moldova a lucrat la desenul animat „Merry Little Batman”, produs în SUA apare prima dată în Realitatea.md.