Sari la conținut

Top10

25 februarie 2024

Liderul „Șansă”, supărat după ce a văzut lista neagră întocmită de SIS: ”Idiotism juridic și legislativ”

  • de

„Republica Moldova este singura țară din Europa în care sancțiuni de acest fel sunt impuse propriilor cetățeni”. Este reacția Partidului „Șansă”, vizat în lista publicată de Serviciul Informații și Securitate (SIS), document ce conține peste 500 de persoane și entități asociate sancționaților internațional. Alexei Lungu, liderul formațiunii, susține că lista a fost întocmită de SIS, de comun cu oficialii din fruntea țării.

„Aceste liste de sancțiuni, întocmite de SIS împreună cu Maia Sandu și Dorin Recean, confirmă încă o dată că în Republica Moldova ne ciocnim mereu cu exemple de idiotism juridic și legislativ al puterii. De astăzi, cetățenii Republicii Moldova nu mai au cum să creadă în securitatea statului ori să aibă încredere în instituțiile acestuia.

Cei care alcătuiesc aceste liste, în care nimeresc oameni incomozi din punct de vedere politic atât de stânga, cât și de dreapta, își dau seama că astăzi partidul „Șansă” este singurul partid de opoziție de care au frică autoritățile conduse de Maia Sandu, Grosu și Recean”, a declarat Lungu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Serviciul Informații și Securitate (SIS) a făcut publică vineri, 26 ianuarie curent, lista persoanelor și entităților asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale. În listă sunt peste 500 de persoane, companii sau fundații.

O mare parte din cele peste 500 de nume sunt asociate cu oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „furtul miliardului”, organizatorul protestelor antiguvernamentale de la Chișinău, din 2022 și 2023. Printre acestea sunt deputații fostul partid „Șor”, scos în afara legii: Petru Jardan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Reghina Apostolova; guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul; primara orașului Orhei, Tatiana Cociuc; candidata Partidului „Șansă” la alegerile locale din Bălți, exclusă din cursă de CEC –Arina Corșicova.

Lupta cu oligarhii: SIS publică o listă cu peste 500 de persoane și entități asociate sancționaților internațional

Articolul Liderul „Șansă”, supărat după ce a văzut lista neagră întocmită de SIS: ”Idiotism juridic și legislativ” apare prima dată în Realitatea.md.

Кракен Даркнет Площадка