Sari la conținut

Top10

25 februarie 2024

Localitatea unde Primăria plătește 1.000 de euro fiecărei familii care optează pentru incinerarea rudelor decedate

  • de

Într-o localitate din Italia, cimitirul este plin, așa că Primăria oferă 1.000 de euro fiecărei familii care optează pentru incinerarea rudelor decedate. Decizia ar urma să rezolve problemele create de lipsa locurilor de veci din cimitir, din comuna italiană Tropea. Administrația locală a alocat 20.000 de euro pentru a încuraja incinerările, având în vedere dificultățile de găsire a unui loc de înmormântare, relatează Corriere della Sera.

Apropiații celor decedați pot primi un stimulent de 1.000 de euro, depunând o cerere la Primărie, informează gandul.ro, citând sursa italiană. Nu există cerințe speciale pentru a beneficia de acest sprijin economic. Este suficientă prezentarea unei o cereri ce poate fi depusă în termen de 60 de zile de la incinerare. Suma de 1.000 de euro poate fi obținută exclusiv de către cetățenii din Tropea.

Mită pentru un loc de veci

Stimulentul va fi disponibil până la epuizarea resurselor și va fi activ pentru anul 2024.

„Am creat 100 de locuri de înmormântare, dar este un număr mic în comparație cu nevoile. Până vom construi unui nou cimitir municipal, am gândit aceste stimulente pentru a încerca să rezolvăm problema. Sper că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor”, spune primarul Nino Macri.

Cu câțiva ani în urmă, o anchetă a Gărzii de Finanțe a scos la iveală ororile care aveau loc în cimitirul din Tropea. Din cauza lipsei de locuri de înmormântare, oamenii erau forțați să plătească șpaga. Îngrijitorul de atunci a eliberat locurile la întâmplare, favorizându-le pe cele în care fuseseră ținute persoanele decedate, dispărute de mai mulți ani, pentru a face loc „noilor veniți”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cadavrele „expropriaților” nu erau încă în stare de descompunere, dar acest lucru nu reprezenta o problemă pentru îngrijitor. Ceea ce mai rămăsese din decedat era ars împreună cu sicriul sau aruncat la gunoi. Terenul de înmormântare era apoi curățat și pus la dispoziția noului venit.

Articolul Localitatea unde Primăria plătește 1.000 de euro fiecărei familii care optează pentru incinerarea rudelor decedate apare prima dată în Realitatea.md.

Кракен Даркнет Площадка