Sari la conținut

Aproape 8 mii de cereri, depuse pentru înscrierea copiilor în clasa I. Câte locuri au fost planificate

  • de

În perioada 01-26 aprilie, din cele 10.409 locuri planificate, au fost depuse 7853 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa I, anul școlar 2024-2025. În context, astăzi, 29 aprilie, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Capitalei, Andrei Pavaloi a declarat că, rezultatele pentru prima etapă vor fi afișate la data de 30 mai, iar etapa a II-a se va desfășura în perioada 3 iunie – 17 iunie 2024.

Totodată, șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a reiterat că, în prima etapă, prioritate la înscriere vor avea copiii care vor împlini vârsta de șapte ani până la data de 1 septembrie și care corespund districtului instituției de învățământ.

Ce ține de situația copiilor, care pe parcursul celor două etape de înscriere nu vor fi admiși în clasa I, cererile lor vor fi examinate de comisiile instituționale și de cea municipală, în perioada 20 – 30 august, în limita locurilor rămase libere.

Înscrierea copiilor în clasa I, pentru anul de studii 2024-2025, se realizează pe platforma www.escoala.chisinau.md.

Din cei 10.409 de copii, așteptați în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău, începând cu 1 septembrie, 9.469 vor merge în 131 de instituții municipale, ceilalți 940 – în instituțiile private din oraș.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Aproape 8 mii de cereri, depuse pentru înscrierea copiilor în clasa I. Câte locuri au fost planificate apare prima dată în Realitatea.md.