Sari la conținut

Eco Day în Chișinău! Motocicliștii se mobilizează să facă curățenie pe malul râului Bâc. Alți doritori se pot alătura

  • de

Motocicliștii vor organiza sâmbătă, 4 mai, o acțiune de salubrizare pe malul râului Bâc, pe strada Calea Basarabiei la intersecția cu Strada Lunca Bâcului din Chișinău. Potrivit organizatorilor, la activitate poate participa orice doritor, cărora li se va pune la dispoziție echipamentul necesar.

„Dragi motocicliști și chișinăuieni! Noi, cei cu motociclete Enduro, sâmbătă, 4 mai, vom ieși să facem ordine pe malul râului Bâc pe strada Calea Basarabiei la intersecția cu Strada Lunca Bâcului. Cine vrea să se alăture să vină până la ora 10:00 la locația de mai jos. Timpul de curățenie este planificat de 3-4 ore. Tot necesarul este – mănuşi, saci de gunoi şi un recipient cu echipament special de la Pretura Botanica. Haideți să facem ceva frumos, înainte de Paști. Noi vom fi mulți. Dar, dacă vom fi și mai mulți, datorită ție, va fi și mai bine! Ajunul sărbătorilor e aproape”, se arată în mesajul lui Dan Untura, unul dintre organizatori.

Locația unde se vor întâlni toți cei care vor să participe la acțiunea de salubrizare: AICI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Eco Day în Chișinău! Motocicliștii se mobilizează să facă curățenie pe malul râului Bâc. Alți doritori se pot alătura apare prima dată în Realitatea.md.