Sari la conținut

Linella, cu acuzații la adresa ANSA după rechemarea bananelor: Numele altor rețele care le vând nu a fost menționat

  • de

Rețeaua Moldretail Group S.R.L, proprietara magazinelor Linella, precizează că nu ține de responsabilitatea sa să verifice limita de pesticide. Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a rechemat un lot de banane din Ecuador.

Moldretail Group S.R.L exprimă îngrijorarea față de prezentarea informației în spațiul public, Conform companiei, importatorul S.R.L „Fruct Expert-Plus”, care a furnizat banalele, este unul dintre cei mai mari din Republica Moldova și lucrează cu mai multe rețele, însă alte magazine nu au for menționate în comunicatul emis de ANSA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În urma comunicatului emis de ANSA la data de 2 mai, referitor la depistarea unui lot de banane ce depășește limita admisibilă al reziduului de pesticid Clorpirifos, dorim să ne exprimăm îngrijorarea față de modul în care această informație a fost prezentată publicului. (…)

Compania Moldretail Group S.R.L., imediat după apariția comunicatului, a solicitat explicații clarificatoare de la ANSA cu privire la modalitatea de identificare a magazinelor implicate și motivele pentru care numele altor rețele comerciale, care lucrează cu același furnizor, nu au fost menționate. Această omisiune a creat o percepție eronată, sugerând o vizare nejustificată a companiei noastre, lucru care afectează grav imaginea noastră”, notează Moldretail Group S.R.L

Întreprinderea notează că lotul a fost retras imediat de pe rafturile magazinelor, iar pe caz a fost inițiată o investigație internă.

ANSA nu a comentat deocamdată acuzațiile Moldretail Group S.R.L. Redacția Realitatea va asigura dreptul la replică celor vizați.

 

ATENȚIE! ANSA retrage un lot de banane din comerț. Care este MOTIVUL

 

Articolul Linella, cu acuzații la adresa ANSA după rechemarea bananelor: Numele altor rețele care le vând nu a fost menționat apare prima dată în Realitatea.md.