Sari la conținut

Reuters: Șapte state UE vor participa la inaugurarea lui Putin, printre care și Franța

  • de

Nu toate statele membre ale Uniunii Europene au decis să ignore așa-zisa inaugurare a lui Vladimir Putin care se petrece marți, 7 mai curent, în special Franța, care va fi reprezentată la nivel de ambasadori, transmite Reuters.

Un diplomat european, sub rezerva anonimatului, a declarat pentru agenție că 20 de state membre ale UE vor boicota „inaugurarea” conducătorului de la Kremlin, dar celelalte șapte state își vor trimite reprezentanții.

O sursă diplomatică de la Paris a precizat separat pentru Reuters că „Franța va fi reprezentată de ambasadorul său în Rusia”.

Sursa citată a precizat că Franța a condamnat anterior contextul de represiune în care s-au desfășurat alegerile, precum și organizarea de scrutine în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, pe care Franța le consideră o încălcare a dreptului internațional și a Cartei Națiunilor Unite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mai multe țări au anunțat public că nu vor trimite emisari la inaugurarea lui Putin, printre care Germania, statele baltice, Republica Cehă și Armenia.

„Credem că izolarea Rusiei, și mai ales a liderului său criminal, trebuie să continue. Participarea la inaugurarea lui Putin nu este acceptabilă pentru Lituania. Prioritatea noastră rămâne susținerea Ucrainei și a poporului său care luptă împotriva agresiunii rusești”, a declarat ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Gabrielius Landsbergis.

Ceremonia de astăzi va fi cea de-a cincea ocazie în care Vladimir Putin va depune jurământul în calitate de președinte și marchează începutul a încă șase ani la conducerea Rusiei.

Articolul Reuters: Șapte state UE vor participa la inaugurarea lui Putin, printre care și Franța apare prima dată în Realitatea.md.