Sari la conținut

Reprezentantul unei companii de construcții, condamnat pentru corupere activă. Ce spune PA

  • de

Reprezentantul unei companii de construcții, învinuit de săvârșirea infracțiunii de corupere activă, a fost condamnat. Procuratura Anticorupție (PA) precizează că sentința a fost pronunțată urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Cauza penală respectivă a fost disjunsă în martie 2023 de către Centrul Național Anticorupție, cea de bază fiind pornită în baza unei sesizării.

„Potrivit materialelor, inculpatul, în noiembrie 2018, acționând în interesele unei companii de construcție, personal a dat bani şefului-adjunct al Centrului de sănătate publică Chișinău, pentru perfectarea și eliberarea avizului sanitar pentru construcție a obiectivului ce aparține companiei a cărui interes reprezenta inculpatul. Prin urmare, ca rezultat a acțiunilor infracționale, a fost eliberat avizul sanitar solicitat în favoarea agentului economic.

Urmărirea penală a durat un an, iar datorită încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, judecarea cauzei a durat doar două luni”, se arată în comunicatul emis de PA.

Prin sentința din 02 mai 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea infracțiunii de corupere activă, stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare suspendată pe un termen de 1 (un) an, precum și pedeapsă complementară sub formă de amendă în mărime de 75 000 lei.

Acuzatorii de stat spun că sentința este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs de către procuror, inculpat sau apărătorul acestuia în termen de 15 zile de la pronunțare, invocându-se doar erorile procesuale și măsura de pedeapsă stabilită.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Reprezentantul unei companii de construcții, condamnat pentru corupere activă. Ce spune PA apare prima dată în Realitatea.md.