Sari la conținut

Un spion al Rusiei, încătușat în România. FOTO Își anunțase candidatura pentru primăria Ploiești

  • de

Un român a fost încătușat joi, 23 mai curent, fiind prins că spiona pentru Federația Rusă, informează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Potrivit oamenilor legii de peste Prut, acesta filma și fotografia convoaie militare și instituții-cheie din România, iar informațiile le trimitea la Kremlin prin ambasada rusă. Românul este acuzat de trădare de patrie.

„La data de 23.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă”, informează DIICOT.

Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Redacția adevarul.ro scrie că românul arestat este Dorin Alexandru Piscan, care își anunțase în 2019 candidatura ca independent la Primăria municipiului Ploiești.

Articolul Un spion al Rusiei, încătușat în România. FOTO Își anunțase candidatura pentru primăria Ploiești apare prima dată în Realitatea.md.