Sari la conținut

VIDEO Dosarul lui Gribincea „se întoarce” la CSM. Guzun: Subiectul va fi discutat la ședința de marți

  • de

Exluderea lui Vladislav Gribincea, fondatorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), din cursa pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), va fi abordată la următoarea ședință a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Despre asta a anunțat membrul CSM, Ion Guzun, la un post de televiziune. Menționăm că Guzun nu a participat la luarea deciziei, întrucât a declarat abținere.

„Regulile sunt pentru toți, toți trebuie să le urmeze. Noi pe parcursul la toate concursurile care au fost organizate, Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost rigid, nu a exclus pur și simplu vreun candidat din concurs, invers, să fim proactivi cu toți candidații, înțelegem că ar putea fi și o neînțelegere cu unii candidați la fel, nu este vorba de a favoriza pe cineva, pur și simplu, se întâmplă.

Domnul Gribincea a expediat o solicitare, iar subiectul respectiv va fi discutat la ședința CSM de marți. Dumnealui cere să fie revizuită hotărârea, CSM-ul va lua o decizie”, a precizat Ion Guzun.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Vladislav Gribincea a fost exclus din cursa pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Decizia a fost aprobată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și anunțată printr-un comunicat de presă.

Într-o postare pe Facebook, Gribincea a anunțat că va solicita ca plenul CSM să își revizuiască hotărârea.

Vladislav Gribincea, explicații pe Facebook după ce a fost exclus din cursa pentru CSJ: „CSM nu mi-a solicitat”

Articolul VIDEO Dosarul lui Gribincea „se întoarce” la CSM. Guzun: Subiectul va fi discutat la ședința de marți apare prima dată în Realitatea.md.