Sari la conținut

Alarmant! Un focar de rujeolă, cu 11 cazuri de îmbolnăviri la copii, înregistrat în raionul Sîngerei

  • de

Un focar de rujeolă a fost înregistrat recent, în raionul Sîngerei, cu 11 cazuri de îmbolnăviri la copii, dintre care 10 sunt din aceeași familie. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), care precizează că toți copiii, cu vârste cuprinse între 2 și 19 ani, au manifestat febră, conjunctivită și erupții cutanate.

„În prezent, aceştia se află sub supravegherea medicului și primesc tratamentul corespunzător. Niciunul dintre ei nu a fost vaccinat contra rujeolei din motivul apartenenței la o confesiune religioasă”, se arată în comunicatul emis de ANSP.

Potrivit ANSP, de la începutul anului până la data de 24 mai curent, în țară au fost înregistrate 66 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care opt de import (România și Marea Britanie).

„Conform informațiilor actualizate, teritoriile afectate de rujeolă, de la începutul acestui an sunt: municipiul Chișinău – 48 de cazuri, raionul Sîngerei – 11 cazuri, raionul Ialoveni – 2 cazuri, raioanele Orhei, Drochia, Fălești, Ștefan Vodă și Ungheni – câte 1 caz. Cazurile au fost confirmate în Laboratorul de referință al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică”, precizează responsabilii.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează repetat populația că rujeola este o infecție cu grad înalt de contagiozitate și părinții sunt îndrumați să-și vaccineze copii, deoarece vaccinarea este unicul mijloc de protecție sigură contra rujeolei, precum și a altor boli infecțioase, iar apartenenţa la o confesiune religioasă, naţionalitate, sau etnie nu ne protejează de boală.

Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alarmant! Un focar de rujeolă, cu 11 cazuri de îmbolnăviri la copii, înregistrat în raionul Sîngerei apare prima dată în Realitatea.md.