Sari la conținut

După război, eroi?! Urmare a dezastrului provocat de grindină, Guvernul caută soluții pentru a o combate mai eficient

  • de

După ce furtunile și ploaia cu gheață au provocat ravagii în Moldova în ultimele săptămâni, Guvernul caută soluții pentru a o combate mai eficient. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță inițierea reglementărilor cu privire la unele măsuri de eficientizare  a lucrărilor de combatere a căderilor de grindină.

Actualmente, Serviciul Antigrindină are în stoc 4200 rachete cu rază scurtă și rază lungă de acțiune. Specialiștii susțin că fiecare punct lucru este dotat, în mediu, cu 32 de rachete, însă lansarea lor nu este permisă în zona frontierei de stat, deasupra localităților cu o populație mai mare de 10.000 de persoane, precum și în cazurile restricțiilor de zbor.

Conform responsabililor, ultimele intervenții au avut loc pe 4 iunie, la Edineț, Soroca, Sîngerei, Cornești și Călărași. Atunci au fost lansate peste 400 de rachete antigrindină și prelucrați 54 de nori periculoși.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la începutul sezonului de protecție contra grindinei, peste 1000 de rachete au fost lansate în Moldova.

Furtunile bântuie Moldova ultimele zile, iar țara nu mai iese din avertizări meteorologice. Două persoane au decedat urmare a condițiilor meteo, iar premierul Recean a cerut miniștrilor să întreprindă măsuri pentru a ne consolida răspunsul la intemperii.

VIDEO Recean transmite condoleanțe familiilor celor două victime ale furtunii și dă indicații: Să întărim capacitatea

Articolul După război, eroi?! Urmare a dezastrului provocat de grindină, Guvernul caută soluții pentru a o combate mai eficient apare prima dată în Realitatea.md.