Sari la conținut

Șefii NATO și al Pentagonului resping oferta Rusiei: Putin „nu este în poziţia de a dicta Ucrainei”

  • de

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că oferta de pace prezentată vineri, 14 iunie curent, de către preşedintele rus, Vladimir Putin, Ucrainei „nu este de bună credinţă”. Șeful Pentagonului a declarat și el că Putin „nu este în poziţia de a dicta Ucrainei ceea ce trebuie să facă pentru a se ajunge la pace”. 

Zelenski respinge ultimatumul lui Putin: Se ocupă de reînvierea nazismului

„Aceasta nu este o propunere făcută cu bună credinţă”, a afirmat Stoltenberg la Bruxelles, după ce Moscova i-a propus Ucrainei să-şi retragă trupele din regiunile revendicate de Rusia şi să renunţe să adere la NATO, informează AFP, potrivit Agerpres.  „Este o propunere care înseamnă de fapt ca Rusia să-şi poată atinge obiectivele de război, aşteptându-se la aceea ca Ucraina să abandoneze în mod semnificativ mai mult teritoriu decât cel pe care Rusia a fost capabilă să-l ocupe până acum”, a adăugat Stoltenberg în faţa presei, la finalul unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că va ordona o încetare imediată a focului de îndată ce Ucraina îşi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova în estul şi sudul ţării şi va renunţa la planurile de aderare la NATO.

„De îndată ce Kievul va anunţa că este pregătit pentru această decizie şi va iniţia o retragere reală a trupelor din aceste regiuni şi, de asemenea, va comunica în mod oficial renunţarea la planurile sale de a adera la NATO, va fi imediat emis din partea noastră un ordin de încetare a focului şi de începere a negocierilor”, a declarat Putin, în timp ce se adresa conducerii Ministerului de Externe, un discurs transmis în direct de posturile de televiziune oficiale.

El a spus că vrea să vadă o Ucraină „neutră, nealiniată, fără arme nucleare, demilitarizată şi denazificată”.

„Aceasta nu este o propunere de pace. Aceasta este o propunere pentru mai multă agresiune, mai multă ocupaţie şi ea demonstrează, într-un fel, că scopul Rusiei este într-adevăr cel de a controla Ucraina, ceea ce este obiectivul Rusiei de la începutul războiului”, a mai comentat Jens Stoltenberg.

La rândul său, ministrul american al Apărării, Lloyd Austin a estimat că Vladimir Putin „nu este în poziţia de a dicta Ucrainei ceea ce trebuie să facă pentru a se ajunge la pace”.

„Acesta este exact genul de comportament pe care noi nu vrem să-l vedem”, a spus Austin.

Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean în al treilea an de război. Ucraina spune că pacea se poate baza doar pe retragerea completă a forţelor ruseşti şi pe restabilirea integrităţii sale teritoriale, potrivit News.ro.

„A avut câteva sute de mii de soldaţi răniţi şi ucişi în această invazie nedreaptă şi neprovocată. Ar putea pune capăt acestei situaţii astăzi, dacă ar alege să facă acest lucru. Şi îi cerem să facă acest lucru şi să părăsească teritoriul suveran al Ucrainei”, a declarat Austin. Austin a mai spus că extinderea NATO nu este probabilă pe termen scurt. „În ceea ce priveşte extinderea NATO, cred că este o decizie pe care 32 de membri ai alianţei (NATO) o vor lua la un moment dat, nu văd nicio dorinţă sau indiciu că vom urmări extinderea în viitorul apropiat”, a declarat Austin.

Şeful Pentagonului a adăugat că bănuieşte că vor exista întotdeauna ţări care vor dori să se alăture NATO, dar în acest moment alianţa vrea să se concentreze pe integrarea celor mai noi membri ai săi, Suedia şi Finlanda.

„Cred că, în acest moment, membrii alianţei ar dori probabil să vadă cum lucrurile se stabilizează şi se aşează pe măsură ce îi primim pe noii membri şi continuăm să ne perfecţionăm planurile”, a afirmat Austin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Șefii NATO și al Pentagonului resping oferta Rusiei: Putin „nu este în poziţia de a dicta Ucrainei” apare prima dată în Realitatea.md.