Sari la conținut

O polițistă din Edineț, care a traficat ani la rând minori și persoane în vârstă, va sta 20 de ani în pușcărie

  • de

O angajată a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Edineț, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și trafic de copii. Senința a fost pronunțată de Judecătoria Edineț, sediul Central.

„Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Edineț, inculpata a comis infracțiunile în perioada 2018-2021. În calitate de șef de post al unui sector de poliție, folosindu-se de puterea și poziția sa, a recrutat și exploatat prin muncă mai multe persoane, inclusiv minori și persoane în vârstă, prin constrângere psihică, înșelăciune și abuz de autoritate.

Mai exact, în perioada lunii iulie 2019, a recrutat un bărbat de 36 de ani căruia i-a ridicat actele pe automobil și l-a amenințat precum că ar putea să-i pornească o cauză penală pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Astfel, a obținut acordul viciat al bărbatului, să muncească timp de o zi la un teren agricol, aproximativ de la orele 11:00 până la orele 19:00, fără hrană şi apă, nefiind remunerat pentru munca efectuată.

Aceeași inculpată, amenințând un alt bărbat, anterior condamnat, că i-ar putea crea probleme în viitor, în perioada 2019-2021, l-a determinat la servicii forțate la o fermă improvizată, care presupuneau hrănirea şi îngrijirea animalelor, precum şi curățarea grajdurilor, fără a fi remunerat pentru lucrul efectuat. Femeia a aplicat violenţa asupra bărbatului, lovindu-l cu mâinile în regiunea capului, din motiv că nu ar îndeplinit munca corespunzător, în paralel, fiind amenințat, precum că dacă se va adresa undeva cu referire la faptele petrecute, atunci va face pușcărie.

Tot ea, aproximativ în perioada anului 2019-2021, a recrutat doi minori, și îi antrena, periodic, la diferite munci pe lângă gospodărie, fără a fi remunerați, conform promisiunilor făcute. Aproximativ în perioada lunii octombrie 2019, a recrutat o femeie de 72 de ani, și o femeie de 65 de ani, pe care le-a determinat să lucreze timp de câteva zile la curățarea nucilor, acestea nefiind remunerate. În aceeași perioadă, a recrutat un bărbat de 35 de ani pe care l-a determinat să lucreze timp de o lună la îngrijirea animalelor, curățarea grajdurilor, fără a fi remunerat”, se arată în nota informativă a PA.

Inculpata a pledat nevinovată. Aceasta nu are dreptul de a ocupa funcții și de a exercita o activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O polițistă din Edineț, care a traficat ani la rând minori și persoane în vârstă, va sta 20 de ani în pușcărie apare prima dată în Realitatea.md.