Sari la conținut

Un moldovean a fost accidentat mortal în Italia. Fetița sa îl aștepta să revină acasă…

  • de

Alexandr Volontir, un cetățean moldovean în vârstă de 34 de ani, a fost tamponat mortal de o mașină, în timp ce se întorcea pe jos spre casă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 iunie curent. S-a întâmplat în localitatea Bovolenta, situată în provincia Padova din Italia, în jurul orei 01:00, informează PulsMedia.md cu referire la presa locală.

Alexandr locuia la rude în localitatea Piove di Sacco de anul trecut și era tatăl unei fetițe care îl așteaptă să revină în Moldova. La momentul accidentului, el se întorcea pe jos anume la locuința rudelor sale situată pe via Caselle din localitatea Bovolenta.

Conform primelor investigații, moldoveanul a fost lovit de o mașină Peugeot 407, condusă de un bărbat de 48 de ani din Chioggia (Veneția).

Șoferul nu l-a observat la timp pe Alexandr, impactul fiind inevitabil. După coliziune, în stare de șoc, a alertat imediat serviciile de urgență.

La locul accidentului au sosit echipaje medicale de la Suem 118 și carabinierii din Piove di Sacco. Personalul medical a încercat să-l resusciteze pe Alexandr, dar rănile grave cu care s-a ales în urma impactului l-au dus la deces la scurt timp după accident.

Carabinierii au deschis o anchetă în cadrul căreia șoferul a fost audiat. El a spus că a văzut silueta victimei doar în ultimul moment și nu a putut evita coliziunea. Ca procedură standard, a fost supus tuturor testelor clinice necesare pentru a se evalua starea sa psihofizică în momentul impactului. Având în vedere deznodământul tragic, șoferul a fost înscris în registrul suspecților pentru omor din culpă rutieră.

Procurorul de serviciu a autorizat îndepărtarea cadavrului, care a fost transportat la institutul de medicină legală al spitalului din Piove di Sacco, corpul neînsuflețit urmând să fie predat familiei pentru înmormântare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un moldovean a fost accidentat mortal în Italia. Fetița sa îl aștepta să revină acasă… apare prima dată în Realitatea.md.