Sari la conținut

Chișinăul reacționează la acuzațiile Tiraspolului despre zborurile „necoordonate” în Zona de Securitate

  • de

Delegația Tiraspolului din Comisia Unificată de Control (CUC) se plânge că aeronave de pe malul drept al Nistrului, dar și ale țărilor NATO, ar survola, „necoordonat”, spațiul aerian din Zona de Securitate. Potrivit acesteia, 118 astfel de cazuri ar fi avut loc din luna martie. Contactat de Newsmaker.md, Biroul politici de reintegrare a declarat că, conform celor mai recente informații, nu au fost înregistrate încălcări ale regimului Zonei de Securitate cu implicarea aparatelor de zbor. 

Pe 20 iunie, delegația Tiraspolului din cadrul CUC a publicat o declarație despre faptul că regulile privind zborurile în Zona de Securitate ar fi încălcate. Potrivit declarației, 118 aeronave de pe malul drept al Nistrului ar fi survolat spațiul aerian din acest teritoriu fără „coordonare” din martie.

„Moldova nu informează comandamentul militar al forțelor de menținere a păcii cu privire la survolarea aeronavelor sale în Zona de Securitate. În același timp, acolo apar și avioane ale țărilor-membre NATO, cu știința Chișinăului. Numărul mare de parașutiști care aterizează în Zona de Securitate și în jurul acesteia este, de asemenea, alarmant. Acest lucru s-a întâmplat în trecut și anul acesta. Delegația transnistreană califică astfel de acțiuni ca fiind provocatoare și face apel la toate părțile să nu escaladeze situația din Zona de Securitate”, se arată în declarație, potrivit presei de pe malul stâng al Nistrului.

Contactat de sursa citată, Biroul politici de reintegrare a declarat că astăzi, la Bender, CUC s-a întrunit în ședință, iar subiectul în cauză nu a fost abordat.

„Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a recepționat această declarație după epuizarea subiectelor din agendă și urmează să analizeze elementele invocate. Potrivit informațiilor la zi, nici o încălcare a regimului Zonei de Securitate ce privește aparatele de zbor de mică înălțime nu a fost înregistrată”, au comunicat reprezentanții Biroului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Chișinăul reacționează la acuzațiile Tiraspolului despre zborurile „necoordonate” în Zona de Securitate apare prima dată în Realitatea.md.