Sari la conținut

VIDEO Lansarea negocierilor de aderare la UE: Ce facem cu Transnistria?

  • de

Regiunea transnistreană va fi invitată să cunoască propunerile de aliniere la legislația europeană. Declarația a fost făcută de viceprim-ministra pentru integrare în UE, Cristina Gherasimov, înainte de conferința interguvernamentală de la Luxemburg. În opinia sa, autoritățile separatiste ar fi interesate să își ajusteze normele la cele europene, pentru a beneficia de facilități economice.

Gherasimov a punctat că Transnistria face parte din Republica Moldova, iar ajustarea legislației este propusă pentru întreg teritoriul țării. De asemenea, conform ei, de la începutul anului circa 80% dintre exporturile din stânga Nistrului au fost destinate pieței europene.

„Vom face tot posibilul, având în vedere atracția economică a Uniunii Europene pentru regiunea transnistreană. Pe parcursul anului trecut, 70% din exporturile din regiunea transnistreană au mers pe piața din europeană. Pe parcursul primelor luni din acest an avem 80% din exporturile din regiunea transnistreană direcționate către piețele europene.

Considerăm că există atracție ecomonică care ar interesa așa-numitele autorități”, a spus Gherasimov la o conferință de presă desfășurată în Luxemburg.

Precizăm că, marți seara, la Luxemburg urmează să fie anunțată lansarea oficială a tratativelor de aderare a Moldovei la UE. Chișinăul estimează că primele capitole de negocieri vor fi discutate la începutul anului 2025.

 

Articolul VIDEO Lansarea negocierilor de aderare la UE: Ce facem cu Transnistria? apare prima dată în Realitatea.md.