Sari la conținut

Alegeri prezidențiale plus referendum este egal cu..? Vicepreședintele CEC a dezvăluit cât îi vor costa pe moldoveni

  • de

Peste 300 de milioane de lei îi vor costa pe cetățenii moldoveni alegerile prezidențiale, organizate în aceeași zi cu referendumul privind aderarea la UE, cu implementare votului prin corespondență ca proiect-pilot în câteva țări. Cel puțin asta reiese din declarațiile vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica, făcute la emisiunea „Moldova LIVE” de la postul Exclusiv TV, ediția de marți, 25 iunie curent, și precizările ulterioare.

„100 și ceva de milioane de lei ne costă alegerile prezidențiale, estimate cu două tururi. Iarăși, sunt estimări. După care noi am cerut resurse suplimentare pentru organizarea referendumului – vreo 30 și ceva de milioane de lei. Și pentru votul prin corespondență – vreo 19 milioane de lei”, a declarat Pavel Postica, care a precizat că cifrele oferite sunt aproximative.

A doua zi, adică deja miercuri, 26 iunie curent, a revenit cu cifre detaliate despre bugetul pentru data de 20 octombrie 2024. Astfel, potrivit vicepreședintelui CEC, 254,7 milioane de lei vor fi necesare pentru alegerile prezidențiale, pentru referendumul – circa 37,5 de milioane de lei și pentru votul prin corespondenta – circa 19,6 milioane de lei.

Guvernul deja a analizat propunerile Comisiei Electorale Centrale privind rectificarea bugetară, anumite sume fiind deja acceptate.

De asemenea, potrivit estimărilor CEC-ului, pentru diasporă urmează să fie deschise puțin peste 230 de secții de votare, mai mult comparativ cu scrutinele precedente. Numărul secțiilor de votare va fi majorat, inclusiv, din cauză că votarea cu două buletine de vot, pentru alegerile prezidențiale și referendum, va lua mai mult timp și se vor crea cozi. Numărul celor care vor utiliza votul prin corespondență se estimează la 12.500 de alegători.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alegeri prezidențiale plus referendum este egal cu..? Vicepreședintele CEC a dezvăluit cât îi vor costa pe moldoveni apare prima dată în Realitatea.md.