Sari la conținut

„Ce viitor ne dorim?” VIDEO care le spune moldovenilor despre cât de importantă este pacea și aderarea țării la UE

  • de

„Punem viitorul la adăpost” este campania care își propune să crească rezistența familiilor tinere și familiilor cu copii mici din Republica Moldova față de valul de dezinformare existent. Inițiativa aparține Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), cu susținerea Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în R. Moldova.

Campania își propune să întărească atașamentul cetățenilor față de obiectul integrării europene și aderarea țării la Uniunea Europeană.

„Vremurile sunt tot mai agitate, iar lumea se confruntă cu mari provocări. Conflictele se intensifică, iar mersul lucrurilor ne provoacă o neliniște adâncă. Suntem o țară mică, dar asta nu înseamnă că de noi nu depinde nimic. Putem decide ce facem mai departe, dar depindem unii de alții.

Ca părinți avem datoria să protejăm viitorul copiilor noștri. În fața pericolelor mari, lumea își unește forțele. Unicul mod de a pune Moldova la adăpost de război este să ne integrăm în Uniunea Europeană. În jurul nostru sunt foarte mulți oameni afectați de propagandă și de ură care promovează războiul și apără uciderea de oameni nevinovați.”, notează IPRE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorii spotului precizează că avem multe de învățat de la țările Uniunii Europene, pe foarte multe dimensiuni. Potrivit lor, aderarea la UE înseamnă mai multă siguranță, prosperitate și oportunități economice de dezvoltare pentru cetățenii țării noastre, pentru familiile noastre și copii noștri

„Uniunea Europeană este un proiect al păcii și de peste 79 de ani a asigurat respectul pentru viață.”, transmite IPRE.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/tH0kpWYFYdk?si=z_6ReLzTUGvRcBRZ” muted=”false”]

Miercuri, 26 iunie, la ora 17:30, IPRE și IPIS organizează un eveniment în acest sens, care poate fi urmărit pe RLIVE TV și rlive.md.

Campania „Punem viitorul la adăpost” este implementată în perioada iunie-iulie 2024, este una apolitică și reprezintă o manifestare a misiunii organizațiilor societății civile privind promovarea integrării europene a Republicii Moldova.

Articolul „Ce viitor ne dorim?” VIDEO care le spune moldovenilor despre cât de importantă este pacea și aderarea țării la UE apare prima dată în Realitatea.md.