Sari la conținut

Un șofer de 22 de ani a avariat trei mașini, printre care una a Poliției. Cum s-a întâmplat totul

  • de

Accidentul matinal, cu implicarea unui echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), s-a produs din vina, preliminar, a unui șofer de 22 de ani. Mașina poliției staționa pe bulevardul Dacia din capitală, cu girofarul inclus, iar polițiștii documentau un șofer care avea geamurile umbrite. În acel moment, automobilul INSP a fost avariat din spate. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al INSP, Natalia Golovco.

„În momentul documentări contravenției, șoferul de 22 de ani a unui Mercedes a schimbat direcția de deplasare fără să se asigure, de pe a treia bandă, pe prima, și a tamponat din spate echipajul de poliție, care a fost redirecționat în mașina Skoda. Polițiștii și șoferul mașinii Mercedes au fost supuși testului alcoolscopic, rezultatul fiind la toți 0,00 mg/l vapori în aerul expirat”, a menționat Natalia Golovco.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Între timp, toate circumstanțele sunt investigate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că totul s-a întâmplat în dimineața zilei de miercuri, 26 iunie, în sectorul Botanica al Capitalei.

FOTO O mașină a INSP, avariată în urma unui accident cu trei mașini implicate. Primele informații

Articolul Un șofer de 22 de ani a avariat trei mașini, printre care una a Poliției. Cum s-a întâmplat totul apare prima dată în Realitatea.md.