Sari la conținut

În prima zi de înregistrare pretendenții la fotoliul de președinte a țării au făcut coadă la CEC

  • de

5 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova au depus actele la Comisia Electorală Centrală. Tot astăzi a fost făcută prima solicitare de înregistrare în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024. Cererea aparține Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care a declarat drept opțiune la referendum „NU”.

Astfel, au depus actele:

–          Grupul de inițiativă constituit de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei pentru susținerea candidatului Ion Chicu;

–          Grupul de inițiativă constituit de cetățeni pentru susținerea candidatului Vasile Tarlev;

–          Grupul de inițiativă constituit de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova pentru susținerea candidatului Alexandr Stoianoglo;

–          Grupul de inițiativă constituit de Partidul Social Democrat European pentru susținerea candidatului Valeriu Pleșca;

–          Grupul de inițiativă constituit de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” pentru susținerea candidatului Octavian Țîcu.

CEC, în termen de 3 zile de la recepționarea documentelor, va examina corectitudinea acestora şi va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupurilor de inițiativă.

La fel, în cazul cererilor de înregistrare în calitate de participanți la referendum, termenul de examinare a dosarelor de către autoritatea electorală este de 3 zile.

Potrivit CEC,  perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova și a participanților la referendumul republican constituțional a început astăzi, 21 august 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul În prima zi de înregistrare pretendenții la fotoliul de președinte a țării au făcut coadă la CEC apare prima dată în Realitatea.md.