Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, neagă că ar fi organizat pelerinaje pentru câțiva preoți moldoveni la Moscova, despre care jurnaliștii de la deschide.md au scris că merg să se vadă cu oligarhul fugar Ilan Șor și ”șefii de la Kremlin”. Într-un comunicat de presă, Mitropolia promite că va clarifica situația și „condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă”.
„În urma apariției în presă a unor informații eronate legate de pelerinajele recent efectuate de mai mulți preoți din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova în Federația Rusă, dorim să subliniem că aceste pelerinaje nu au fost organizate sau coordonate de către Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove.
În contextul în care unii ar putea percepe aceste pelerinaje ca având o tentă politică, dorim să subliniem cu fermitate poziția Mitropoliei: Biserica Ortodoxă condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă. Preoții care s-au întors din Moscova au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit. Mitropolia va monitoriza atent acest caz și va lua toate măsurile necesare pentru a preveni implicarea clericilor în activități cu tentă politică sau electorală.
Ne angajăm să atenționăm din nou preoții asupra responsabilității lor de a rămâne neutri și de a nu se implica în acțiuni politice”, se arată în comunicatul Mitropoliei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că un grup de preoți au fost surprinși în dimineața zilei de marți, 20 august curent, la Aeroportul din Chișinău, în timp ce se îndreptau spre controlul de pașapoarte. Sunt persoanele despre care au scris luni jurnaliștii de la deschide.md precum că vor zbura spre Moscova, cu escală prin Istanbul. Aceștia, potrivit sursei citate, merg să se vadă cu oligarhul fugar Ilan Șor și ”șefii de la Kremlin”.
Preoții au refuzat să discute cu presa care le-a adresat întrebări.
STOP CADRU Preoți din Moldova, în drum spre „pomenile lui Şor”. Unul avea cu sine renumitul „kuliok”
Articolul Mitropolia neagă că ar fi trimis preoți la Moscova. Condamnă acțiunile clericilor și promite să clarifice situația apare prima dată în Realitatea.md.