Sari la conținut

Purtătorul de cuvânt al PNL speră ca Ciolacu să revină de la Bruxelles cu portofoliul de comisar european, decât cu nominalizarea

  • de

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat, miercuri, că nu a existat o discuţie clară în coaliţie pentru un mandat privind comisarul european, înaintea de deplasarea premierului la Bruxelles şi speră ca, odată întors de la Bruxelles, Marcel Ciolacu să aibă mai degrabă portofoliul, decât nominalizarea, iar apoi, „împreună să decidă asupra celui care are profilul, expertiza din domeniul respectiv”, transmite News.ro. Liberalul a mai spus că din păcate, comunicarea dintre cele două partide din coaliţie nu funcţionează ca la început.