Sari la conținut

FOTO Un fost operator de vânzări al unei agenții de turism din Chișinău – luat la ochi de CNA. Ce a comis

  • de

O persoană din Chișinău este cercetată de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Aceasta ar fi falsificat documente și delapidat bugetul unei agenții de turism de mii de lei.

„Persoana cercetată, în perioada în care era angajată ca operator de vânzări la o agenție de turism din municipiul Chișinău, ar fi falsificat mai multe extrase bancare legate de confirmarea plăților primite de la persoane fizice și juridice.

Ulterior, agenția de turism ar fi efectuat diverse achitări fără a cunoaşte că de fapt banii achitaţi de turişti nu au ajuns în contul companiei, fiind însuşiţi de către bănuit. Astfel, agenția de turism ar fi fost delapidată de mijloace financiare în mărime de 433 500 de lei”, transmite CNA.

Astfel, în urma unor percheziții din dimineața zilei de vineri, 23 august, la domiciliu și mijlocul de transport a bănuitului au fost ridicate acte relevante pentru cauza penală. Persoana urmează a fi cercetată în stare de libertate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul FOTO Un fost operator de vânzări al unei agenții de turism din Chișinău – luat la ochi de CNA. Ce a comis apare prima dată în Realitatea.md.