Sari la conținut

O profesoară din Chișinău ar fi transmis mesaje propagandistice în timpul unei lecții. Reacția MEC

  • de

O profesoară de la un liceu din Chișinău ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice în timpul unei lecții. Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat pe marginea acestui caz și a solicitat explicații de la instituția de învățământ.

„Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare de la un liceu din capitală care ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice în cadrul primei lecții a acestui an școlar. MEC informează că a solicitat explicații instituției de învățământ și direcției municipale educație care ar urma să inițieze o anchetă pe marginea acestui caz și să comunice despre rezultatele investigației”, transmite sursa citată.

De asemenea, ministerul anunță că va monitoriza acțiunile întreprinse la nivelul instituției de învățământ privind acest caz.

„MEC condamnă vehement orice comportament sau acțiune care instigă la ură și intoleranță”, relatează Ministerul Educației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O profesoară din Chișinău ar fi transmis mesaje propagandistice în timpul unei lecții. Reacția MEC apare prima dată în Realitatea.md.