Sari la conținut

Șeful diplomației maghiare face public ce spun după ușa închisă oficialii din UE despre aderarea Moldovei

  • de

Unii miniștri de Externe din cadrul Uniunii Europene ar încerca să tergiverseze extinderea comunității. Cel puțin așa afirmă șeful diplomației maghiare, Peter Szijjarto, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Fiind întrebat de jurnaliștii moldoveni despre aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, Szijjarto a dezvăluit ce se discută șefii diplomațiilor europene după ușile închise. Potrivit lui, aceștia nu spun că sunt împotrivă, ci invocă măsuri care trebuie implementate pentru integrare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Sarcina noastră cea mai importantă este să punem capăt fățărniciei care a apărut la Bruxelles, n privința extinderii. Majoritatea țărilor UE vorbesc în public cât de mult susțin extinderea. Eu sunt acolo când nu este prezentă presa, când nu sunt prezenți candidații, și o mare parte colegilor miniștri de Externe vorbesc mai degrabă împotrivă, decât pentru. Ei nu fac asta spunând noi nu susținem Republica Moldova, una sau alte țări, dar spun că ar mai trebui să se facă și asta, ar mai trebuie să aducă îmbunătățiri și dincolo, mai sunt cinci sau opt lucruri unde dacă nu vedem avans mai așteptăm. Unii spun că mai bine să mergem pe calitatea aderării, decât pe viteză.

O președinție a UE care este pro-aderare are rolul să îi încurajeze pe toți să vorbească onest despre această chestiune și să ajungă la punctul când cei care susțin în fața publicului să susțină și în realitatea. Președinția Ungariei este urmată de cea poloneză, care sunt pro-extindere. Considerăm chestiunea extinderii drept una profesională”, a relatat oficialul de la Budapesta.

 

Totodată, șeful diplomației ungare a precizat că administrația de la Budapesta este preocupată de ordinea mondială și crearea unui nou avânt pentru Uniunea Europeană, iar extinderea comunității îi va aduce beneficii. Conform lui, Ungaria va contribui la integrarea europeană a țării noastre și oferi expertiza sa în cadrul acestui proces.

VIDEO Mihai Popșoi: Funcționarii din Moldova vor învăța din experiența colegilor maghiari

Articolul Șeful diplomației maghiare face public ce spun după ușa închisă oficialii din UE despre aderarea Moldovei apare prima dată în Realitatea.md.