Autospeciala care s-a izbit de un stâlp și a lovit un alt vehicul pe strada Petru Ungureanu din Capitală aparține regiei Autosalubritate. Șoferului i s-a făcut rău la volan.
Conform întreprinderii municipale din Capitală, urmare a problemelor de sănătate, bărbatul a pierdut controlul volanului, s-a deplasat cu spatele și a lovit mașina care circula în spate, apoi a ieșit de pe carosabil, s-a izbit de gard și a doborât pilonul de telecomunicații.
„Autospeciala a fost achiziționată în 2018 și nu are nici o legătură cu autospecialele noi din parcul auto al întreprinderii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. Colegul nostru a fost preluat de urgență de o ambulanță, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. După investigațiile medicale necesare, acesta se află acum în afara oricărui pericol. Aducem mulțumiri echipei medicale pentru reacția promptă și intervenția profesionistă”, transmit reprezentanții regiei Autosalubritate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform responsabililor, înainte de a ieși pe traseu, șoferul a trecut controlul medical de rutină și a fost verificat cu alcooltestul, nefiind identificate probleme de sănătate sau alte suspiciuni. Persoana lucrează de 4 luni în cadrul întreprinderii, anterior fiind patru ani șofer de ambulanță.
Amintim că, în dimineața de 9 septembrie, oamenii legii au fost alertați despre un accident cu implicarea unui Volkswagen și a unei autospeciale. Conform lor, nimeni nu a suferit în urma impactului.
Accident grav în Capitală: O autospecială s-a izbit de un stâlp după tamponarea cu un Volkswagen
Articolul Accidentul cu autospeciala care s-a izbit de un pilon și a tamponat alt vehicul: Șoferului i s-a făcut rău la volan apare prima dată în Realitatea.md.