Sari la conținut

VIDEO Antreprenor din Chișinău, șantajat de trei inși. Poliția anunță că i-a percheziționat și încătușat

  • de

Trei bărbați din Chișinău, cu vârste de 23, 33 și 55 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru încercarea de estorcare a 4.000 euro de la un antreprenor din domeniul deservirii auto. Potrivit oamenilor legii, șantajul a avut loc în vara lui 2024.

„Atunci, bănuiții i-au inventat victimei o datorie de 3.000 euro, după care aceasta „s-a transformat” în 4.000 euro (peste 75.000 lei, la acea dată) și l-au determinat să semneze o recipisă în acest sens. Iar în cazul în care acesta nu le-ar fi dat banii în termen de două săptămâni, aceștia i-au impus penalități de 100 euro/oră de întârziere sau de 500 euro/zi de întârziere.

Bărbatul a fost pe parcurs șantajat și cu violența fizică asupra lui și asupra rudelor, dar și cu omor, precum și cu dezmembrarea mașinii soției acestuia. Victima, însă, a anunțat autoritățile, care luni, 9 septembrie, l-au reținut pe cel mai tânăr din cei trei bănuiți (muncitor în construcții), atunci când primea de la victimă o parte din bani – 30.000 lei, la o stație de alimentare cu combustibil, din sectorul Botanica, Chișinău.

Tot luni, 9 septembrie, au fost reținuți și ceilalți doi bănuiți (apropiați prin afinitate ai primului reținut), urmare a 11 percheziții, inclusiv în garajul în care aceștia își aveau locul de muncă”, se arată în comunicatul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Investigațiile continuă, iar PCCOCS urmează să decidă asupra necesității aplicării arestului preventiv în privința bănuiților, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Antreprenor din Chișinău, șantajat de trei inși. Poliția anunță că i-a percheziționat și încătușat apare prima dată în Realitatea.md.