În timp ce școlile din țară au anunțat aproape 2000 de locuri vacante de profesori, Republica Moldova are o inflație de cadre didactice raportate la numărul de elevi. De vină ar fi menținerea numărului mare de instituții de învățământ, în timp ce numărul de elevi este în continuă descreștere. De această părere sunt invitatele emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV.
Galina Rusu, secretară de stat a Ministerului Educației și Cercetării, a menționat că numai o reorganizare a rețelei de școli ar putea îmbunătăți situația.
„Acum cinci ani în Republica Moldova erau 12 elevi la un cadru didactic. Anul curent vorbim de o mică majorare de 12,8 elevi la un cadru didactic. În Europa această medie este de 17 elevi la un învățător, iar în unele sectoare cifra poate ajunge și la 20 de elevi la un cadru didactic”, a specificat Galina Rusu.
Viorica Andrițchi, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), a spus că astăzi se cere o regândire a modelului de profesor care să aibă competențe mai aproape de necesitățile copilului și în concordanță cu așteptările părinților.
„Profesia de cadru didactic este în topul profesiilor viitorului, în primele zece profesii. Ea nu este lipsită de prestigiu, iar previziunile arată că în următorii ani vor dispărea multe joburi, iar profesorii vor trebui să vină cu soluții, cu noi specializări, cu recalificări pentru a face față schimbărilor”, a menționat directoarea INEL.
Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării, la 1 septembrie erau vacante aproape două mii de funcții didactice. Un sfert dintre acestea erau înregistrate în municipiul Chișinău unde au fost raportate 520 de posturi vacante, după care urmează UTA Găgăuzia cu 127 și raionul Ungheni cu 97 de funcții vacante.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Paradox: Ducem lipsă de învățători, dar avem peste media europeană raportată la numărul de elevi apare prima dată în Realitatea.md.