Sari la conținut

Maia Sandu, în discuții reprezentanții sistemului medical. „Construim un sistem medical cu adevărat european”

  • de

Președinta Maia Sandu a participat astăzi, 12 septembrie, la Conferința Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM): „Asigurarea obligatorie de asistență medicală în Republica Moldova: două decenii de la implementare”.

„În fiecare zi, copii, vârstnici, oameni bolnavi din țara noastră au nevoie de ajutor, iar statul trebuie să poată garanta 2 lucruri: că toți acești oameni se adresează cu încredere după ajutor, cu încredere în medici, cu încredere în știința medicală și că sistemul medical reușește să îi ajute pe toți sau pe cât mai mulți. Spre aceasta tindem: să oferim condiții bune de lucru pentru medici și condiții de tratament de cea mai înaltă calitate pentru pacienți”, a declarat Maia Sandu.

În cadrul evenimentului, șefa statului a discutat cu peste 200 de reprezentanți ai sistemului medical despre transformarea sistemului de sănătate.

„Am discutat azi, la un eveniment organizat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, cu peste 200 de reprezentanți ai sistemului medical – directori de spitale, șefi de departamente, de centre de sănătate, șefi de agenții – despre transformarea sistemului de sănătate.

În ultimii trei ani, s-au investit aproximativ 3 miliarde de lei în spitalele din toată țara, o sumă record pentru Republica Moldova. Și acesta e abia începutul. Așa cum arată azi secțiile de terapie intensivă renovate și centrele nou-create de asistență în caz de accident vascular cerebral – care nu se deosebesc prin nimic de cele din spitalele europene -, așa vor arăta treptat toate spitalele noastre. Împreună, construim un sistem medical cu adevărat european, în care oamenii au încredere”, a menționat șefa statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu, în discuții reprezentanții sistemului medical. „Construim un sistem medical cu adevărat european” apare prima dată în Realitatea.md.