Sari la conținut

Parlamentul se convoacă în prima ședință din sesiunea de toamnă. Ce subiecte au fost incluse în agendă

  • de

Parlamentul se va convoca vineri, 13 septembrie, în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2024. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței. Astfel, deputații urmează să voteze o serie de măsuri de sprijin al fermierilor în legătură cu seceta din acest an. Proiect aprobat de Guvern chiar în această săptămână

De asemenea, Parlamentul va ratifica un amendament la Acordul de finanțare cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind susținerea învățământului superior. Pe ordinea de zi a ședinței plenare se mai regăsește proiectul de modificare a Codului educației, pentru a integra învățământul artistic în sistemul general de educație. Vor fi examinate și proiectul de modificare a Hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei speciale pentru identificarea măsurilor privind depășirea crizei din domeniul agricol, proiectul privind declararea vacanței unui mandat de deputat în Parlament și proiectul privind importul unor mijloace de transport.                                               

Ședința plenară va începe la ora 15:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul se convoacă în prima ședință din sesiunea de toamnă. Ce subiecte au fost incluse în agendă apare prima dată în Realitatea.md.