Sari la conținut

La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

  • de

Pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional republican din 20 octombrie, au fost planificate 234 de secții de votare în 37 de țări. Decizia în acest sens a fost aprobată sâmbătă de Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Tatiana Barburoș, membră a CEC, a explicat că numărul secțiilor de votare din străinătate a fost stabilit pe baza înregistrărilor anterioare ale cetățenilor moldoveni aflați în străinătate, precum și a datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe referitoare la numărul și localizarea moldovenilor din diaspora, colectate prin evidența consulară. Au fost luate în considerare și informațiile oficiale publicate de autoritățile țării gazdă privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova.

În urma analizei datelor, CEC a trimis Ministerului Afacerilor Interne lista propusă a secțiilor de votare pentru avizare; ulterior, MAE a formulat recomandări ținând cont de aspectele legate de securitate în diverse țări. De exemplu, în Israel se vor deschide doar două secții de votare.

În ceea ce privește secțiile din Ucraina, misiunea diplomatică de la Kiev a subliniat că situația de securitate rămâne grav afectată de atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii, inclusiv civile, iar constituirea secțiilor de votare în misiunile diplomatice din Kiev și Odesa necesită măsuri speciale, deoarece acestea nu pot adăposti votanți în caz de alarmă aeriană.

„Cu referire la secțiile de votare care se propun a fi organizate în Federația Rusă, misiunea diplomatică din Moldova a comunicat faptul că situația de securitate din această țară pe parcursul anului 2024 s-a înrăutățit semnificativ. Astfel se constatată că în prezent Rusia, având operațiunile militare pe teritoriul ei, nu este sigură pentru a fi organizate secții de votare în cadrul alegerilor din 2024, fără a pune în risc viața integritatea corporală a alegătorilor”, a menționat Tatiana Barburoș.

Potrivit ei, excepție pot fi misiunile diplomatice. Astfel, s-a propus constituirea a cinci secții de votare în Rusia.

Ministerul Afacerilor Externe va fi responsabil de identificarea locațiilor potrivite pentru desfășurarea secțiilor de votare, conform condițiilor tehnice stabilite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot apare prima dată în Realitatea.md.