Sari la conținut

Arafat: Încă 1.000 de pompieri vor ajuta la curățarea caselor inundate din Moldova. Sperăm în 48 de ore să eliminăm efectele imediate

  • de

Raed Arafat a vorbit luni seara, în exclusivitate la Digi24, despre inundațiile catastrofale care au avut loc în județele Galați și Vaslui. Șeful DSU a precizat că intervenția se face în etape, începând cu salvarea oamenilor, și până la reconstrucție. Acum echipele de intervenție se află în etapa de eliminare a efectelor inundațiilor, după care se va trece la evaluarea pagubelor și reconstrucție. „O să avem 1.000 de pompieri mobilizați care vor ajunge până mâine dimineață, împreună cu 16 camioane, 10 buldoexcavatoare, toate materialele lor necesare, lopeți etc, să lucreze la toate casele, să meargă din casă în casă, să vadă ce este nevoie și unde este nevoie să sprijine oamenii. Poate în 48 de ore eliminăm efectele imediate”, a subliniat Raed Arafat.