Sari la conținut

Scriitorii din Chișinău, percheziționați la Bender: Ofițerii MGB le-au luat actele și primeau indicații prin telefon

  • de

Cei patru scriitori moldoveni, blocați la așa-numita vamă de la Bender, au fost ținuți aproape o oră la punctul de control. Funcționarii le-au luat actele de identitate și au primit indicații prin telefon, a relatat pentru Realitatea scriitorul Dumitru Crudu.

El, împreună cu Maria Ivanov, Elvira Moroșan și  Emilian Gălaicu-Păun mergeau la liceul „Alexandru cel Bun” din Bender, unde se predă în limba română. Scriitorii aveau în portbagaj propriile cărți și reviste ale ziarului „Timpul” din România. Potrivit lui Dumitru Crudu, este vorba despre diferite numere ale publicațiilor, pe pagini fiind tipărite inclusiv texte ale elevilor.

Scriitorul a menționat că după ce au oferit actele la control, geamul de la ghișeu s-a închis. Ulterior, ofițerii responsabili de verificarea documentelor au început să telefoneze pe cineva, după care li s-a cerut să deschidă portbagajul și au fost verificate revistele.

„Aveam impresia că au o listă neagră și am fost incluși. (…) Unul dintre ei, care cunoștea româna, fotografia și trimitea informația la MGB. Era ofițer MGB”, a relatat Crudu.

Inițial, delegației i s-a propus să renunțe la reviste și să meargă fără la Bender, însă scriitorii au propus să le lase la ofițerii moldoveni, fapt refuzat de separatiști. Cei patru au primit înapoi actele doar după ce li s-a creat un coridor pentru a întoarce vehiculul și după ce a intervenit Biroul Politici de Reintegrare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dumitru Crudu a mai spus că anterior a mai vizitat regiunea transnistreană, dar nu au existat asemenea verificări și incidente. Publicațiile au fost donate oamenilor din Varnița, scriitorii fiind atenționați că dacă vor încerca să ajungă repetat la Bender, pot fi reținuți. Aceștia se află în siguranță și au făcut cale întoarsă spre municipiul Chișinău.

Biroul Politici de Reintegrare a precizat pentru Realitatea că s-a intervenit prin canalele de comunicare cu Tiraspolul, pentru a soluționa problema. Urmare a dialogului, persoanelor le-au fost restituite actele, dar nu li s-a permis accesul în regiune.

„Incidentul de azi demonstrează cu prisosință faptul, că retorica pacifistă a Tiraspolului este una de fațadă și că nu există nicio deschidere nu doar pentru comunicare la nivel politic cu malul drept, dar că sunt puse stavile pentru cooperarea și în domenii precum cultura și educația. Biroul va comunica detaliile acestui incident OSCE și celorlalți mediatori internaționali și va pune în discuție subiectul și pe agenda următoarei reuniuni în format 1+1”, notează responsabilii din cadrul autorității.â

Un grup de scriitori moldoveni, percheziționați și agresați de structurile separatiste transnistrene

 

Articolul Scriitorii din Chișinău, percheziționați la Bender: Ofițerii MGB le-au luat actele și primeau indicații prin telefon apare prima dată în Realitatea.md.