Caz șocant într-o localitate din raionul Căușeni. O mamă și-ar fi omorât copilul său de cinci ani. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de luni, 16 septembrie, transmite Studio-L.
Potrivit presei locale, femeia i-ar fi tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie, după care a încercat să se sinucidă sub aceeaiși metodă. La fața locului au intervenit oamenii legii și medicii de pe ambulanță, dar din păcate, aceștia au constatat decesul micuțului.
Ulterior, aceasta a fost transportată la spitalul raional, unde a fost internată la terapia intensivă și supusă unei intervenții chirurgicale. Sursa citată transmite că apoi ea a fost dusă la un spital din Chișinău. Pe acest caz a fost deschis dosar penal, iar dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
De asemenea, în presă se transmite că mama copilului ar fi bolnavă psihic și s-ar afla la evidența psihiatrului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Caz ȘOCANT într-o localitate din raionul Căușeni. Un copil de cinci ani ar fi fost ucis de mama sa apare prima dată în Realitatea.md.