Președintele formațiunii politice PACE, Gherghe Cavcaliuc își îndeamnă simpatizanții să voteze la referendum pentru integrarea europeană a Moldovei, dar împotriva actualei președinte Maia Sandu. Mesajul a fost făcut într-un discurs rostit în fața orologiului Parlamentului de la Londra, Big Ben, relatează anticorupție.md.
„În calitate de președinte al Partidului Acasă Construim Europa (PACE), am înaintat la Biroul Permanent al formațiunii propunerea ca să participăm la referendumul național cu opțiunea pentru integrare europeană. Am luat această decizie pentru că suntem un partid pro-european și viitorul copiilor noștri nu poate să fie afectat de faptul că Maia Sandu sau PAS poate să folosească acest referendum în interes personal”, a susținut Gheorghe Cavcaliuc într-un discurs rostit în fața orologiului Parlamentului de la Londra, Big Ben.
Gheorghe Cavcaliuc a fugit din Moldova după scrutinul parlamentar din 2021 în timp ce era bănuit pentru două capete de acuzare: „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.
În octombrie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale l-a citat pe fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, în dosarul fabricării cauzelor penale în privința activistului Gheorghe Petic și membrului Platformei DA, Ruslan Verbițchi.
În prezent, Gheorghe Cavcaliuc este în Londra de unde spune că nu se va întoarce, deoarece dosarele pe numele său ar fi „fabricate politic”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Fugit la Londra de justiția din Moldova, Gheorghe Cavcaliuc îndeamnă cetățenii să iasă la referendum. Mesajul transmis apare prima dată în Realitatea.md.