România a obținut vicepreședinția Comisiei Europene. Roxana Mînzatu preia mandatul, fiind responsabilă la nivel de UE pentru portofoliul „Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie”.
„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro. Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”, a reacționat urmare a anunțului premierul român Marcel Ciolacu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Roxana Mînzatu va coordona domeniile educației, politicilor sociale, programele de finanțare aferente lor. Este vorba inclusiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă şi Erasmus+.
Distribuirea portofoliilor celor 27 de comisari – câte unul din fiecare stat membru – reprezintă un moment-cheie pentru lansarea mandatului de cinci ani al noii Comisii Europene, conform Digi24. Anterior, au existat tensiuni și acuzații precum că Ursula von der Leyen ar fi cerut revocarea candidaturii Franței, iar Thierry Breton a demisionat urmare a scandalului.
Cutremur în Comisia Europeană! Un comisar din Franța aduce acuzații grave Ursulei von der Leyen
Articolul România preia vicepreședinția Comisiei Europene. Premierul Ciolacu: Avem unul dintre cele mai importante portofolii apare prima dată în Realitatea.md.