Sari la conținut

Spania, condamnată la CEDO după ce o membră a Martorilor lui Iehova a primit transfuzii împotriva voinţei sale

  • de

Spania a fost condamnată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să plătească 26.000 de euro unei membre a Martorilor lui Iehova căreia i s-au făcut transfuzii împotriva voinţei sale, relatează AFP, potrivit antena3.ro.

CEDO a decis în unanimitate că a fost încălcat articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea vieții private și de familie, în conformitate cu articolul 9, ce se referă la libertatea de gândire, conștiință și religie.

Reclamanta, Rosa Edelmira Pindo Mulla, o imigrantă din Ecuador în vârstă de 53 de ani, va primi 12.000 de euro daune morale și 14.000 de euro pentru cheltuieli de judecată din partea statului spaniol.

Un judecător a autorizat toate intervenţiile medicale necesare pentru a-i salva viaţa. În iulie 2017, când Pindo Mulla a fost sfătuită să se opereze, ea a prezentat documente prin care refuza transfuzia de sânge, chiar cu riscul de a-și pune viața în pericol. În iunie 2018, a fost internată într-un spital din Soria, iar a doua zi a fost transferată la un spital din Madrid din cauza unei hemoragii.

Acolo, anesteziștii au solicitat avizul unui judecător, având în vedere că pacienta era martoră a lui Iehova. Pindo Mulla a fost supusă unei intervenții chirurgicale și i s-au efectuat transfuzie de sânge, iar în 2020 a sesizat CEDO.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Avocatul său, Petr Muzny, a subliniat la audiența din ianuarie că Martorii lui Iehova sunt „frecvent victime ale prejudecăților și stereotipurilor” și a susținut că Pindo Mulla a fost o victimă a „paternalismului medical”, evidențiind că a solicitat să fie „tratată conform conștiinței sale”.

De partea cealaltă, avocata guvernului spaniol, Heide-Elena Nicolas Martinez, a accentuat „urgența” deciziei de a efectua transfuzia. Martorii lui Iehova, o mișcare fondată în anii 1870 de Charles Russell în SUA, sunt adesea acuzați de rigiditate doctrinară, conform AFP.

Articolul Spania, condamnată la CEDO după ce o membră a Martorilor lui Iehova a primit transfuzii împotriva voinţei sale apare prima dată în Realitatea.md.