Sari la conținut

Elveția investește în modernizarea Parlamentului de la Chișinău. Despre ce proiect este vorba

  • de

Sistemele digitale de operare ale Parlamentului Republicii Moldova vor fi modernizate cu ajutorul Elveției. Un acord în acest sens a fost semnat, în luna iulie, cu Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. Despre implementarea proiectului a discutat Secretarul general al Parlamentului, Igor Talmazan, cu directorul Biroului de Cooperare Elvețian în Republica Moldova, Guido Beltrani la o întrevedere.

„Acest proiect este destinat atât instituției parlamentare, cât și cetățenilor, care vor beneficia de activitatea eficientă a legislativului. Noi suntem cointeresați în cooperarea cu partenerii de dezvoltare pentru a implementa noi practici. Un stat este puternic atunci când are instituții puternice”, a menționat Secretarul general al Parlamentului, Igor Talmazan.

Scopul proiectului este îmbunătățirea transparenței activității legislativului. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova urmează să-și consolideze capacitățile instituționale prin modernizarea echipamentului IT de stocare a informației. La fel, în baza unei colaborări cu Serviciul Parlamentar Elvețian va fi organizat un atelier de lucru, iar unii funcționari vor merge în vizită de studiu la Parlamentul elvețian pentru preluarea unor practici de lucru.

Acordul va fi implementat până în anul 2025 și este parte integrantă a Programului Elvețian de Cooperare, în cadrul unui proiect mai amplu – „Consolidarea Democrației Parlamentare în Moldova” (PADEM).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Elveția investește în modernizarea Parlamentului de la Chișinău. Despre ce proiect este vorba apare prima dată în Realitatea.md.