Sari la conținut

FOTO Bucurie dublă pentru o mamă din Șoldănești. A adus pe lume doi băieței gemeni

  • de

O femeie de 37 de ani din raionul Șoldănești a adus pe lume doi gemeni. Potrivit informațiilor oferite de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), totul a avut loc în noaptea zilei de marți, 17 septembrie, la ora 02:07.

În câteva minute, echipa PAMU Cotiujenii Mari a ajuns la domiciliul pacientei, care era deja în travaliu și prezenta semne de debut al nașterii. Imediat, felcerul a solicitat în ajutor încă o echipă AMU, care a sosit prompt la parturientă.

Datorită abilităților profesionale comune ale echipelor SAMU Șoldănești, nașterea a decurs fără complicații, astfel au venit pe lume doi băieței gemeni”, transmite CNAMUP.

Ulterior, mama și micuții au fost transportați la Maternitatea de la Spitalul Raional Rezina pentru îngrijiri medicale specializate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, sursa citată menționează că miercuri, 11 septembrie, o tânără de 26 de ani din Fălești, a născut o fetiță, în ambulanță. Lăuza și micuța au fost duse și la Spitalul Clinic Bălți.

 

Articolul FOTO Bucurie dublă pentru o mamă din Șoldănești. A adus pe lume doi băieței gemeni apare prima dată în Realitatea.md.