Sari la conținut

Postările polițiștilor pe rețelele sociale, unele vechi și de câțiva ani, subiect de scandal între sindicate și șefii Poliției Române

  • de

Poliţia Română a reacţionat, miercuri, după ce unii lideri de sindicat au reclamat că, prin dispoziţiile prevăzute într-un document intern privind cercetarea şi sancţionarea angajaţilor care ar prejudicia imaginea instituţiei prin postări pe reţelele sociale, ar putea începe o „vânătoare de vrăjitoare”. „Documentul prezentat în spaţiul public se referă exclusiv la situaţiile în care Direcţia Control Intern din cadrul IGPR a constatat încălcarea dispoziţiilor legale, a obligaţiilor şi îndatoririlor prevăzute în Statutul poliţistului, a normelor privind confidenţialitatea datelor obţinute, în calitatea oficială, de către unii poliţişti, creatori de conţinut online”, a transmis Poliţia. Instituţia a adăugat că sistemul ar trebui să funcţioneze cu poliţişti integri, care să respecte Statutul poliţistului, drepturile şi libertăţile individuale, precum şi obligaţiile care le revin.