Un Volkswagen a fost furat de lângă casa proprietarului din localitatea Ghidighici. Suspectul este un chișinăuean de 44 de ani.
Poliția a fost sesizată de proprietar, un bărbat de 67 de ani.
„Victima a estimat prejudiciul cauzat la sumă de 42.800 de lei. În cadrul măsurilor speciale de investigație și urmărire penală efectuate de polițiștii de la Buiucani s-a stabilit că suspectul ar fi profitat de faptul că mașina era descuiată și cu cheile în mecanismul de pornire”, scrie Poliția.
Mașina a fost găsită accidentată, într-un câmp din apropierea satului Ghidighici
Totodată, oamenii legii spun că bănuitul nu este de la prima abatere de la lege. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.
Articolul Un bărbat a furat o mașină parcată la poartă. A accidentat-o și a lăsat-o într-un câmp apare prima dată în Realitatea.md.