Sari la conținut

VIDEO Maia Sandu: „Am început curățarea sistemului de justiție și nu ne putem opri la jumătate de drum”

  • de

Președinta Maia Sandu continuă raportul său public privind activitatea desfășurată în cei 4 ani de mandat în funcția de șef de stat. A vorbit de data aceasta despre curățarea sistemului de justiție și reformele demarate în acest sens.

Potrivit Moldpres, șefa statului a menționat că mereu, nu doar în alegerile din 2020, a vorbit despre cât de important este să avem dreptate, ordine și disciplină.

„Am promis că voi munci pentru a face dreptate și că instituțiile statului vor lucra pentru oameni. Nu m-am abătut de la acest drum, chiar dacă mai avem de lucru. Am avut provocări serioase, mai ales războiul la hotarul nostru, însă instituțiile statului și-au îndeplinit misiunea și au asigurat ordinea și siguranța cetățenilor. Am început curățarea sistemului de justiție și nu ne putem opri la jumătate de drum. Justiția este, probabil, cel mai complicat domeniu și cu cele mai mari așteptări – așa și trebuie să fie. Noi vom continua să ne mișcăm în direcția corectă, așa încât legea să fie în capul mesei și justiția să funcționeze”, a opinat Sandu.

Președinta a specificat că, în prezent, instituțiile statului nu mai sunt subordonate unor interese private și urmează interesul național.

„Sistemul de justiție în statul nostru nu a fost niciodată pe deplin funcțional. Subordonat politic multă vreme și corupt de cei care au vrut să captureze statul, acest domeniu a fost ținut departe de reformele adevărate. Chiar dacă după înlăturarea regimului oligarhic sistemului i-a fost redată independența, acesta nu a avut dorința și capacitatea să se curețe de corupție. Mulți oameni din sistem au încercat să folosească independența pentru a extrage ilegal și mai multe foloase personale. Este clar pentru toți, cu un sistem în care se regăsesc judecători și procurori corupți nu ai cum să reușești în lupta împotriva corupției. Din acest motiv am început schimbarea de aici, de la curățarea sistemului de justiție. Au fost curățate de corupție organele de autoadministrare: Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, care au responsabilitatea să asigure mai departe independența, integritatea și funcționalitatea sistemului de justiție. A început procesul de curățare a Curții Supreme de Justiție. Majoritatea judecătorilor cu probleme de integritate au plecat, iar în curând vom avea o curte compusă doar din membri care au trecut procesul de evaluare a integrității”, a spus președinta.

„Astăzi putem spune că acea încrengătură mafiotă crescută timp de 30 de ani, care acționa pe bază de interese, influențe și corupție în justiție, nu mai există. Această infecție cronică a mai lăsat rămășițe toxice în sistem, însă nu vom renunța să luptăm pentru eliminarea lor completă. Avem rezultate și pe câteva dosare importante, sunt mai multe decizii de condamnare pe furtul miliardului, inclusiv una definitivă. A fost întors în administrarea statului Aeroportul Internațional Chișinău. Am făcut cu siguranță și noi erori în acest proces complicat, însă azi nimeni de la conducere nu dictează sistemului de justiție. Azi furturi precum cel al miliardului nu se mai pot întâmpla în Moldova. Trebuie să finalizăm curățenia în sistem, să nu ne oprim la jumătate de drum”, a conchis Sandu.

Pe 20 august, președinta Maia Sandu, care se află la final de mandat, a început raportul public în fața cetățenilor. Șefa statului raportează despre îndeplinirea obiectivelor asumate în 2020.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Maia Sandu: „Am început curățarea sistemului de justiție și nu ne putem opri la jumătate de drum” apare prima dată în Realitatea.md.