Sari la conținut

Componența noului Consiliu de Administrație al Moldovagaz, stabilită. Urmează aprobarea de către observatori

  • de

Ministerul Energiei anunță că a stabilit noua componență a Consiliului de Administrație la Moldovagaz. Dorin Junghietu este propus pentru funcția de președinte, Vadim Ceban – vicepreședinte, iar Eduard Calancea și Radu Mandraburca vor deveni membri.

Consiliul de Observatori ai societății pe acțiuni urmează să le aprobe candidaturile. Ulterior, aceștia vor prelua funcțiile, urmând să aibă un mandat de trei ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Este în premieră când managementul SA Moldovagaz este numit prin concurs deschis, aceasta fiind un angajament al Republicii Moldova de transparentizare și profesionalizare a gestiunii întreprinderilor cu capital de stat. Menționăm că, organizarea concursului a fost solicitată de mai mulți reprezentanți ai societății civile”, precizează serviciul de presă al Ministerului Energiei.

Consiliul de Administrație al Moldovagaz este organul executiv colegial, format din 9 membri numiți la propunerea principalilor acționari, pentru un termen de 3 ani.

Articolul Componența noului Consiliu de Administrație al Moldovagaz, stabilită. Urmează aprobarea de către observatori apare prima dată în Realitatea.md.