Nouăzeci și nouă de vinificatori s-au înregistrat la Ziua Națională a Vinului, care se va desfășura pe 5 și 6 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale. Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, a declarat într-o conferință de presă că numărul participanților crește în fiecare an, iar cel din acest an este un nou record. Nu este exclus că pe ultima sută de metri, se vor mai înregistra și alți participanți, scrie IPN.
Ediția din acest an se va desfășura sub un nou slogan: „Vinul nostru uimitor de bun”.
Accesul în perimetrul organizării sărbătorii va fi gratuit. Doritorii vor putea procura însă Carnetul degustătorului, cu 250 de lei, care le va oferi accesul la 11 degustații de vin. De asemenea, li se va oferi un pahar din tritan. Carnetul mai asigură și o reducere de 20% la articolele promoționale Wine of Moldova, transmite IPN.
„Piața Marii Adunări Naționale este un spațiu limitat și, în premieră, ne extindem de pe strada Bănulescu-Bodoni spre strada Maria Cebotari. Acolo va fi organizată zona gastronomică, pentru a oferi o experiență unică vizitatorilor noștri, iubitori de a degusta vinurile și de a le combina cu bucatele noastre tradiționale. De asemenea, Ziua Națională a Vinului este un instrument foarte important pentru a promova cultura consumului. Timp de două zile vom avea organizată Școala Vinului, la care o să participe personalități notorii din sectorul vitivinicol”, a mai spus Ștefan Iamandi.
Prezent la conferință vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul al agriculturii și industriei alimentare, a declarat că vinul a ajuns să devină o carte de vizită a Republicii Moldova. Și acest lucru se datorează celor care muncesc enorm în acest sector. Potrivit lui, în spatele vinului stă o muncă enormă, care începe încă în lunile februarie, când oamenii merg să curețe vița de vie.
„Vreau să invit toată lumea pe data de 5 și 6 octombrie. Vor fi două zile în care o să puteți acumula diferite cunoștințe, pentru că vor fi diverse master class-uri. Vorbim despre posibilitatea de a comunica direct cu producătorii. Magazinul demonstrează o sticlă de vin pe raft, dar când vii la festival, vezi cine stă în spatele acestei sticle, vezi omul, producătorul”, a notat Vladimir Bolea.
Carnetul degustătorului va putea fi procurat în ziua evenimentului la Info point sau online. Totodată, în cadrul Zilei Naționale a Vinului vor fi organizate, contra cost, tururi la vinării.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund.
Articolul Mai mulți ca niciodată anul acesta. Număr record de participanți la Ziua Națională a Vinului apare prima dată în Realitatea.md.