Sari la conținut

VIDEO Agricultorii cer de la Sandu să îl trimită pe Bolea în Kiribati. Nu se găsește cererea, să intre în Președinție

  • de

Fermierii au ajuns joi în fața Președinției pentru a protesta și a cere autorităților sprijin, în contextul secetei care le-a afectat roada și veniturile. Aceștia, însă, de mai mult de o oră nu reușesc că intre în clădire, deoarece nu se găsește solicitarea lor, cine a expediat-o și de pe ce e-mail, susțin agricultorii.

Reprezentanții ramurii nu au ezitat să facă ironii pe seama situației. Unii au spus că cererea a fost expediată cu porumbei, pe ând alții l-au menționat pe ministrul digitalizării, Dumitru Alaiba.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentantul Președinției a ieșit de câteva ori la manifestanți pentru a le cere anumite precizări despre întrevederea pe care au cerut-o cu președinta. În același timp, agricultorii vor să ajungă la audiență și în Parlament.

Pe de altă parte, fermierii refuză vehement să discute cu ministrul Vladimir Bolea, insistând pe demisia lui. Unul dintre liderii lor, Sergiu Stefanco, i-a sugerat președintei să îl facă reprezentant al Moldovei în Kiribati, țară insulară din Oceania, care a stabilit recent relații diplomatice cu Moldova.

 

Articolul VIDEO Agricultorii cer de la Sandu să îl trimită pe Bolea în Kiribati. Nu se găsește cererea, să intre în Președinție apare prima dată în Realitatea.md.