Sari la conținut

Promo-Lex numără „păcatele” partidelor înainte de alegeri: Ajutor electoral, resurse administrative și incitare la ură

  • de

Discursul la ură, încălcări în procesul de colectare a semnăturilor, oferirea cadourilor electorale sunt doar câteva dintre încălcările raportate de Promo-LEX în perioada 20 august – 17 septembrie. Organizația a prezentat cel de-al doilea raport de monitorizare a alegerilor.

Documentul reflectă procesul de desemnare și înregistrare a potențialilor concurenți la alegerile de pe 20 octombrie 2024. Cu referire la colectarea semnăturilor de către grupurile de inițiativă, observatorii notează că nu au observat activitate în cazul Victoriei Furtună. Totodată, în cazul a cel puțin trei candidați, au fost colectate iscălituri de către persoane neautorizate. Grupul de inițiativă care l-a sprijinit pe Vasile Tarlev a plătit persoanele care adunau semnături, se mai arată în raport.

„În contextul referendumului constituțional, campania electorală se pare că a început înainte de termen, cu încălcarea prevederilor legale, fiind observate multiple activități de promovare cu tentă electorală, inclusiv postări sponsorizate și distribuirea materialelor informative. Mai mult, au fost identificate încălcări, precum lipsa informațiilor complete pe materialele publicitare”, precizează reprezentanții Promo-LEX.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Observatorii au constatat 13 cazuri de utilizarea abuzivă a resurselor administrative, în 8 dintre ele fiind vizat Partidul Acțiune și Solidaritate, iar celelalte fiind comise de către Blocul Electoral Împreună, Blocul „Victorie” și Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.

Blocul „Victorie” și Partidul „Viitorul Moldovei” au distribuit „ajutoare” electorale, conform Promo-LEX. Bunăoară, formațiunea afiliată cu Ilan Șor a oferit ghiozdane și rechizite școlare elevilor din familii social vulnerabile și scaune cu rotile unor invalizi, fiind raportate cazuri de promisiuni de bani contra semnăturilor în listele de subsripție.

Promo-LEX estimează cheltuieli neraportate de peste 580.000 de lei pentru activitățile de colectare a semnăturilor, fiind vizate grupurile de inițiativă care le-au susținut pe Irina Vlah și Maia Sandu.

Raportul mai arată că au existat minim 40 de cazuri de discurs de ură și alte forme de manifestare a intoleranței, cele mai multe fiind răspândite pe rețelele de socializare și fiind vizionate de peste trei milioane de ori și distribuite de mai mult de 23.000 de ori.

 

Articolul Promo-Lex numără „păcatele” partidelor înainte de alegeri: Ajutor electoral, resurse administrative și incitare la ură apare prima dată în Realitatea.md.