Sari la conținut

O fată însărcinată și un bărbat, atacați de urs, în județul Brașov. Cum s-a întâmplat și care e starea victimelor

  • de

Adolescenta însărcinată care a fost atacată de urs pe o stradă din localitatea Crizbav este internată la Maternitatea din Braşov, sarcina sa nefiind în pericol. Fata se afla pe stradă împreună cu cumnatul ei, care a sărit un gard pentru a se salva în momentul în care au fost atacaţi. Fata a fost rănită, iar în momentul în care a început să ţipe animalul a fugit. A doua persoană atacată, un bărbat de 68 de ani, este supus, luni, unei intervenţii chirurgicale complexe, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, la operaţie participând chirurgi plasticieni şi specialişti ORL, informează News.ro.