Sari la conținut

FOTO Viitorul politicilor de migrație în cadrul Procesului de la Praga, discutat la nivel înalt, la Chișinău

  • de

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, împreună cu Secretara de Stat, Mariana Lucrețeanu, participă la Chișinău, în perioada 24-25 septembrie, la cea de-a 15-a aniversare a Reuniunii Înalților Oficiali pentru Procesul de la Praga (SOM). Evenimentul reunește factori de decizie la nivel înalt și reprezentanți ai organizațiilor partenere circa 20 de țări, care discută despre evoluțiile majore în politica de migrație națională și regională de la lansarea acestui procesul în anul 2009.

Ministrul Afacerilor de Interne, Adrian Efros, a subliniat importanța forumului pentru stabilirea unor politici eficiente de migrație și a evidențiat necesitatea cooperării internaționale.

„Republica Moldova și-a demonstrat angajamentul în implementarea unui sistem rezilient de gestionare a migrației, contribuind la consolidarea securității regionale și partajarea bunelor practici în fața provocărilor curente”, a menționat ministrul.

Participanții la eveniment au discutat despre impactul migrației asupra securității regionale și măsurile necesare pentru gestionarea crizelor, iar în cadrul discuțiilor s-a discutat despre provocărilor operaționale și priorităților stabilite în Planului de Acțiune pentru perioada 2023-2027.

„De-a lungul anilor, Procesul de la Praga și-a demonstrat eficiența pe scena internațională, jucând un rol principal în promovarea cooperării pe probleme de migrație. A implementat cu succes o gamă largă de proiecte ce au vizat diverse aspecte ale gestionării migrației. Aceste inițiative nu doar că au oferit soluții practice, dar au și încurajat colaborarea între statele membre și ceilalți actori implicați, permițându-ne să avansăm pe căi legale de migrație, punând accent pe dezvoltarea abilităților, provocările comune și schimbul de bune practici. Migrația nu doar că reprezintă o provocare, dar poate deveni o oportunitate, dacă este gestionată corespunzător, cu sprijinul partenerilor internaționali și al instrumentelor europene”, a subliniat Adrian Efros.

În cadrul reuniunii, ministrul Adrian Efros a avut o întrevedere bilaterală cu directorul general al ICMPD, Michael Spindelegger, unde a vorbit despre consolidarea colaborării în contextul cursului european al Republicii Moldova și continuarea eforturilor comune în gestionarea fluxurilor de refugiați din Ucraina.

Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne (MAI), reuniunea Înalților Oficiali din cadrul Procesului de la Praga oferă o platformă importantă pentru statele participante de a împărtăși bune practici și de a reflecta asupra viitorului cooperării în domeniul migrației și azilului.

Procesul de la Praga rămâne un mecanism cheie pentru dialogul pe tema migrației între cele 50 de state participante din UE și regiune, facilitând colaborarea și coordonarea în fața provocărilor migraționale contemporane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul FOTO Viitorul politicilor de migrație în cadrul Procesului de la Praga, discutat la nivel înalt, la Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.